Introducere

PATER NOSTER

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum. Adveniat regnum tuum. Fiat voluntas tua, sicut in caelo et in terra. Panem nostrum quotidianum da nobis hodie, et dimitte nobis debita nostra sicut et nos dimittimus debitoribus nostris. Et ne nos inducas in tentationem, sed libera nos a malo. Amen.

Motivaţie

Ca toţi elevii, am trecut şi eu prin cursurile gimnaziale, am ajuns în clasa a 8-a unde, printre altele, m-am lovit şi de limba latină. Şi, ca toţi elevii, din acel prim an de contact cu latina mi s-a păstrat pe creier doar prima frază cu care te loveai în manual: „In Patria nostra multae silvae sunt”. În rest, nimic!

Am făcut mai apoi Seminarul Teologic. Cu toată părerea de rău dar, în ceea ce priveşte limba latină, aceeaşi ceaţă stăruie în minte pentru că metoda se baza pe aceleaşi obişnuiţe de memorare mecanică şi fără sens. Declinări şi conjugări pe care ne străduiam să ni le introducem în cap prin toceală seacă. Evident că au fost nişte ani pierduţi din care nu am reţinut nimic. Din păcate!

A venit mai apoi Facultatea de teologie. Şi contactul cu un profesor – domnul Aurel Lupu – care, prin metoda dânsului, a făcut ca în numai doi ani de zile, în condiţiile improprii studierii unei limbi străine sau clasice (cum ne lovim în tot învăţământul universitar românesc), această limbă a culturii clasice să ne devină accesibilă nouă, celor care am făcut efortul de a ne prezenta la fiecare oră de seminar sau de curs.

Nu ştiu în ce măsură metoda domnului Lupu era originală dar ceea ce este sigur este că la baza studiului stătea gândirea proprie aplicată pe reguli sau pe excepţiile de la reguli, toate explicate clar. Toceala era limitată doar la aceste reguli şi excepţii. Fondul îl constituia gândirea, iar unealta – dicţionarul limbii latine.

La sfârşitul primului an de facultate examenul la latin a coincis cu un eveniment neferict din familie care, dacă ar fi fost altă materie, m-ar fi împiedicat să învăţ şi ar fi produs o restanţă. Nu a fost cazul pentru că „antrenamentele” săptămânale conform metodei aplicate de domnul profesor îşi împliniseră scopul iar toceala de tip „îngrăşarea porcului în ajun” nu-şi mai avea rostul.

După cei doi ani în care am avut în programa de studii limba latină nu pot spune că m-am mai ocupat de aprofundare. Dar, câţiva ani mai apoi, m-am foosit de notiţele luate la curs pentru a-mi ajuta o nepoată care se lovea şi ea, ca o liceancă ce era, de felul imbecil de a se preda latina şi era ameninţată de o corijenţă. În câteva luni handicapul era depăşit! Reuşise să înveţe toate declinările şi nu avea practic probleme în această privinţă la lucrările de control. ceea ce înseamnă că nu vârsta constituie un impediment ci mentalităţile închistate din cuprinsul învăţământului nostru.

Şcoala românească ar trebui să scoată de pe bănci generaţii care să ştie SĂ GÂNDEASCĂ, SĂ ANALIZEZE, SĂ RAŢIONALIZEZE! Dar se preferă doar potopirea învăţăceilor cu tone de nume, date, cifre învăţate mecanic. Ori aici este punctul forte al LIMBII LATINE: ea vine cu un sistem de decripatre care impune creierului analiza logică. De aceea se şi pune un atât de mare preţ în studeirea acestei limbi clasice în şcolile din Vest, în ţări care sunt departe de a se considera a fi „urmaşele Romei”. La noi în schimb…

Plec la drum prin precizarea unui aspect cât se poate de clar: NU SUNT FILOLOG ŞI NICI LINGVIST! Nu sunt specialist al Limbii latine. Sunt doar un fost student care, într-o vreme, a studiat în această calitate limba strămoşilor noştri. Tot ceea ce voi posta provine din notele de la cursurile şi seminariile de la facultate. Înainte de a pleca la drum am cercetat pe net spre a vedea de există cumva tentativele altora, specializaţi în branşă, în această direcţie. Nu am dat de nici o urmă. Doar de strigătele disperate ale unor elevi!

PS: Textul de care v-aţi lovit la început nu este altceva decât traducerea în latină a cunoscutei Rugăciuni Domneşti sau, mai pe scurt, Tatăl nostru.

Reclame