MORFOLOGIE
morfo + logia = studiul formelor pe care le iau cuvintele în cursul vorbirii
Din punct de vedere morfologic, toate cuvintele dintr-o limbă sunt pe jumătate părţi din vorbire. Cuvintele sunt considerate părţi din vorbre atunci când sunt analizate independent de alte cuvinte, doar în raportul pe care îl au cu realitatea înconjurătoare. Din acest punct de vedere toate cuvintele din limba latină au fost împărţite în mai multe grupe, astfle:
1. Cuvinte care au fost create cu rol de a denumi obiectele din jur; au fost debuite nume sau substantive: casă, masă şcoală.
2. Cuvinte create pentru a indica însuşirile pe care le au obiectele din realitate denumite de substantive – adjective.
3. Cuvinte create pentru a ţine locul numelor obiectelor din realitate – pronume.
4. Cuvinte create pentru a reda ideea de număr a obiectelor din realitate – numeral.
5. Cuvinte create pentru a indica ce se poate întâmpla între diferite obiecte existente – verbe [verba – latină]
6. Cuvinte create pentru a indica circumstanţele a tot ceea ce se întâmplă în realitate – adverbe – numite pentru că determină verbul.
7. Cuvinte create pentru a nota diferite sunete produse în natură – interjecţia.
Limba latină nu are şi nu avea de la începuturi articol. Deşi nu exista ca atare în limba latină, articolul dezvoltat de limba română are ca elemente componente părţi de vorbire cu statut diferit în limba latină:
ille = pronume
ille = articolul l din română
ad ille = articolul al
FLEXIUNEA NOMINALĂ
Flexiune = transformarea pe care o suferă cuvântul în decursul vorbirii.
Flexiunea nominală cuprinde flexiunea (modificarea) numelui (substantivului) şi a tuturor părţilor de vorbire care intră sub incidenţa acestuia. Părţile de vorbire care intră sub incidenţa numelui = substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele.
DECLINAREA ŞI SUBSTANTIVUL
Substantivele latineşti sunt grupate în limba latină în 5 clase sau tipuri flexionare numite declinări. Semnele de recunoaştere şi clasificare a subtantivelor în declinări sunt:
a) terminaţia N. sg. – notată în dicţionar în poziţia 1 a substantivului
b) terminaţia G. sg. – notată în dicţionar în poziţia 2 a substantivului
c) sunetul specific terminaţiei unei declinări – apare de obicei repetat în terminaţia N. şi G. sg.
Criteriul cel mai sigur de recunoaştere a declinării, şi care nu duce la confuzii pentru că este diferit de la o declinare la alta, îl reprezintă terminaţia G. sg.
Atenţie! Pentru recunoatere este necesară cunoaşterea obligatorie a ambelor forme de bază a substantivului (N. şi G. sg.) şi de aceea substantivele latineşti sunt notate în dicţionare cu aceste două forme de bază: N. poziţia 1; G. poziţia 2.
REGULI PRIVIND PRACTICA DECLINĂRII
1. Terminaţiile N. şi G. sg. se iau din dicţionar.
2. Terminaţiile tuturor cazurilor (pentru toate declinările) încep cu sunetul specific declinării respective.
3. Neutrele tuturor declinărilor prezintă 3 cazuri cu terminaţie identică: N.=Ac.=V
4. Neutrele au ca semn specific la pluralul acestor cazuri (N., Ac., V.) sunetul a final.
5. Ac. sg. ale tuturor declinărilor au terminaţia în m după sunetul specific declinării. Ac. pl. se termină în s (după vocala specifică).
6. Ablativul sg. sfârşeşte totdeauna în vocala declinării pe care o deschide.
7. Vocativul sg. ca şi pl. de obicei are forma Nominativului. Excepţie fac V. sg al substantivelor de declinare cu us, care obligatoriu la V. sg. vor folosi terminaţia e.
8. N. pl. preia terminaţia G. sg., uneori puţin modificată.
9. G. pl. al tuturor declinărilor sfârşeşte terminaţia în um, uneori precedat de alt sunet.
10. D. şi Abl. pl. la toate declinările încep cu i şi sfârşesc cu s, introducând „uneori” între acestea alte sunete.
11. D. sg. sfârşeşte de obicei în sunet specific, la fel ca la Abl căruia îi adaugă uneori vocala i.
ATENŢIE!
A. În declinarea substantivelor se porneşte de la forma G. din care, eliminând terminaţia acestuia, folosim rădăcina.
B. După rădăcină se adaugă sunetul specific declinării din care face parte substantivul, la toate cazurile în afară de D. şi Abl. pl. care vor începe cu i şi se termină în s.
Notă: pentru uşurinţă, am folosit prescurtări. Astfel, sg. şi pl. sunt prescurtări de la „singular” şi „plural”. În ceea ce priveşte cazurile:
Nominativ = N.
Genitiv = G.
Dativ = D.
Acuzativ = Ac.
Ablativ = Abl.
Vocativ = V
Latina Pentru Toţi Românii 
Nu mai continuati cu cursurile, ca sunt extrem de utile?
Din păcate:
1. Nu am avut timp
2. Am avut calculatorul în pană o lungă perioadă.